Consiliere

Consiliere în criza unei sarcini

Apariția unei sarcini nedorite produce un dezechilibru în viața femeii. Indiferent de statutul etnic, socio-economic, religios, educațional sau de starea civilă, orice femeie activă sexual poate trece printr-o criză a sarcinii. În criză ea este speriată, tensionată, labilă emoțional și supusă unor presiuni covârșitoare. Scopul nostru este de a ajuta femeia să găsească resursele necesare pentru a putea depăși această criză.

004-Consiliere-0002

Consiliere post-avort

Femeile care au trecut printr-un avort, mai devreme sau mai târziu, se confruntă cu sindromul post-avort. Sindromul post-avort este un complex întreg de sentimente, de la vinovăție, teamă, neliniște, depresie, plâns necontrolat, coșmaruri, deteriorarea imaginii de sine până la sindromul aniversării. Toate aceste sentimente distrugătoare pot să afecteze femeia în aproape toate domeniile vieții sale. De aceea, în urma unui avort aceasta are nevoie de vindecare emoțională. În cadrul centrului nostru, femeia poate să beneficieze de consilierea post-avort.

Consiliere în caz de abuz sexual

Abuzul sexual a luat o amploare deosebită, numărul victimelor de acest fel pare a fi în continuă creștere. Implicațiile abuzului sexual nu sunt numai de natură fizică, ci apar traume psihice precum sentimente de vinovăție, rușine, neajutorare, neîncredere în semeni, o imagine scăzută de sine, conflicte emoționale, etc. Prin consilierea în caz de abuz sexual se urmărește sprijinirea victimei în procesul vindecării.

Mediere cu alte institutii

Organizația noastră colaborează cu o serie de instituții publice și private din domeniul social (case maternale, DGASPC Alba, medici, etc.).

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppPrintFriendly